Stoica: Avem o echipă de tineri pentru localităţile judeţului Dolj

Stoica: Avem o echipă de tineri pentru localităţile judeţului Dolj

467
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Secretarul general al Partidului Democrat Liberal, filiala Dolj, Stoica Ştefan, candidatul PDL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, a participat, sâmbătă, la lansarea candidatului partidului democrat liberal pentru primăria Galicea Mare, Dragoş Stîngulescu.

“Dovedim încă o dată că venim în faţa electoratului cu o echipă de tineri pentru localităţile judeţului Dolj. Dragoş Stîngulescu se numără printre tinerii acestui judeţ care au plecat în urmă cu ceva ani să studieze şi au revenit acasă pentru a face ceva pentru comunitatea locală, pentru oamenii din localitatea unde a copilărit. Ne dorim amândoi ca locuitorii comunei Galicea Mare să simtă că trăiesc într-o localitate europeană, cu apă în case, sistem de canalizare, unităţi de învăţământ moderne pentru copii, cămine culturale, o administraţie în folosul cetăţeanului”, a declarat Stoica Ştefan, candidatul PDL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj.

La rândul său, Dragoş Stângulescu a declarat că proiectul său politic cuprinde “atragerea de fonduri europene pentru reabilitarea drumurilor comunale, modernizarea căminului cultural, a unităţilor de învăţământ dar şi sprijinirea localnicilor prin înfiinţarea unui serviciu de consultanţă agricolă astfel încât cetăţenii să aibă acces mai uşor la fondurile europene adresate agricultorilor”.

La evenimentul de lansare a candidatului PDL pentru primăria Galicea Mare, Dragoş Stîngulescu, au participat mai mulţi membri ai PDL Dolj dar şi zeci de cetăţeni din comuna Galicea Mare.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.