Începe exercițiul de alarmare a populației.

Începe exercițiul de alarmare a populației.

10.951
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Se testează sirenele care anunţă situaţiile de urgenţă în toată ţara. Pe parcursul a patru zile, începând de astăzi şi până vineri, între orele 10.00 şi 15.00 vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație. Anunțul a fost făcut de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pe pagina de Facebook, cu îndemnul „#SHARE ca să nu fim luaţi prin surprindere”. 

 

În această perioadă se va auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00.

 

Potrivit calendarul exerciţiului PROCIV 2017, marţi sirenele vor suna în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Tulcea şi Vrancea, miercuri la Bucureşti, Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Ilfov, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu şi Iaşi, iar joi în Alba, Harghita, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Covasna, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sălaj şi Sibiu.

 

Vineri sirenele vor suna în Dolj, precum și în judeţele Arad, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Timiş şi Vâlcea. „La nivelul judeţului Dolj, toate localităţile sunt echipate cu sirene de alarmare pentru înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă a populaţiei în diferite tipuri de riscuri. Pentru transmiterea mesajelor către populaţie se vor folosi 213 sirene electrice şi 66 sirene electronice. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor“, informează ISU Oltenia.

 



1 COMENTARIU

  1. #1
    0-day Member
    Data de inscriere
     10-04-2017
    Mesaje
    2

    Daca incepe exercitiul in dolj de vineri, de ce se aud alarmele de azi?

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.