Tricolorii au învins, într-o partidă disputată pe „Naţional Arena”, cu 4-0 cea mai modestă echipă din grupa D.
După succesul de la Tallin, elevii lui Victor Piţurcă s-au impus, aşa cum se anticipa, în faţa Andorrei, scor 4-0. Ca şi în Estonia, Torje a fost cel care a deschis scorul, mijlocaşul Granadei reluând cu stângul din interiorul careului. Costin Lazăr a făcut 2-0 înainte de pauză, cu un şut de la marginea careului, totodată primul său gol pentru echipa naţională. Următoarele reuşite ale tricolorilor s-au lăsat aşteptate până la finalul partidei. Găman a marcat, la rândul său, pentru prima oară în carieră pentru România în minutul 90, în urma unei devieri norocoase cu capul. Înainte de fluierul arbitrului, mijlocaşul „pandurilor” Alexandru Maxim a reuşit faza meciului. Acesta a plecat cu mingea la picior de la mijlocul terenului, a driblat trei adversari şi a finalizat cursa cu un şut perfect la colţul scurt. Maxim, care a intrat pe teren cu 10 minute înainte de final în locul lui Tănase, a înscris astfel la prima sa apariţie sub tricolor. După două runde, România a totalizat şase puncte, fiind astfel îndeplinit obiectivul anunţat de selecţioner.
România – Andorra 4-0
Au marcat: Torje ’28, Lazăr ’44, Găman ’90, Maxim ‘90+3
România: Lobonţ (’46 Tătăruşanu) – Măţel, Găman, Chiricheş, Raţ – Bourceanu, Lazăr – Torje, Grozav, Tănase (’79 Maxim) – Marica (’54 Rusescu)
Andorra: Gomes – Rodrigues, E. Garcia, Lima, Pujol (’80 Peppe) – Vieira, Ayala, Gomez (’69 Silva Garcia), Clemente (’86 Marin), Lorenzo – M. Garcia
Radu Ştefan