UPDATE: Prefectura Dolj vs Primăria Craiova: O nouă amânare, cerută de reclamant!

UPDATE: Prefectura Dolj vs Primăria Craiova: O nouă amânare, cerută de reclamant!

987
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Procesul dintre Primăria Craiova şi Prefectura Dolj, intentat de instituţia din urmă ca urmare a dispoziţiilor emise de edilul craiovei, Olguţa Vasilescu, privind demolarea chioşcurilor fără autorizaţie din oraş, a avut un nou termen astăzi.

UPDATE: Prefectura Dolj a înaintat cerere de amânare, „având în vedere că de curând a fost numit un nou prefect şi nu a avut timp să analizeze problema”, după cum a precizat juristul Instituţiei Prefectului, Paulon Ciurlin.  Delegatul Primăriei şi reprezentanţii intervenienţilor au fost de acord cu amânarea, un nou termen urmând să aibă loc în data de 4 decembrie 2012, la ora 15.00.

UPDATE: „Încercăm să recredibilizăm Instituţia Prefectului, pentru că cineva de aici a greşit… ori a avut parti pris-uri. Juriştii din prefectură au ascultat orbeşte de acea persoană, ar trebui să-i trimitem să facă prăjituri după doamna de care au ascultat”, a afirmat prefectul de Dolj, Marius Deca .

Anterior, termenul a fost amânat pentru data de 5 februarie 2013, întrucât unul dintre magistraţii completului de judecată s-a retras, însă Primăria Craiova a solicitat preschimbarea datei. Cererea a fost admisă, iar astăzi părţile sunt citate la cel de-al treilea termen de judecată.

Procesul devinde cu atât mai interesant cu cât „jucătorii” s-au schimbat între timp, dat fiind şi „procesul” din afara Tribunalului. Elena Costea a fost schimbată din funcţia de prefect de Dolj, aşa cum ceruse în mod repetat Olguţa Vasilescu, mulţi identificând această „victorie” a primarului cu câştigarea procesului.

Termenul este programat în şedinţa de la ora 11.30.

 

 




Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.