DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj în cuantum de 250 lei/lună, pentru o perioadă de 6 luni, dacă se înregistrează la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dolj, în termen de 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă, anunță reprezentanții AJOFM Dolj.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu au promovat examenul de Bacalaureat, termenul pentru înscrierea la AJOFM Dolj este de 60 de zile de la încheierea cursurilor claselor terminale din învăţământul liceal. Elevii care nu au situația școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidentele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ.

În cazul absolvenţilor de studii superioare, termenul de 60 de zile în interiorul căruia trebuie să se înregistreze în evidența AJOFM Dolj începe de la finalizarea studiilor anului terminal sau de la data promovării examenului de licenţă (dacă persoana promovează examenul de licenţă în termen de 12 luni de la finalizarea studiilor).

Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă”, spune Alina Ghercioiu, purtător de cuvânt al AJOFM Dolj.

Înregistrarea absolvenților în evidenţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă se face în baza unei cereri (Anexa 9 la norme – document tipizat) însoțită de următoarele documente:

Carte de identitate;
–Actele de studii / Adeverință eliberată de la secretariatul institituției școlare care atestă absolvirea;
– Declarație pe proprie răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, că persoana nu are restricţii medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricţii medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă
(Anexa 1^1-document tipizat).

Documentele tipizate solicitate pot fi descărcate de pe site-ul www.anofm.ro / AJOFM Dolj.

Absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și în acest termen se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării (1500lei). Plata se efectuează în doua tranșe: prima după încadrare și a doua după cele 12 luni” mai spune Alina Ghercioiu.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.