Alt scandal în spital, unde are interzis, o nouă amendă pentru urologul...

Alt scandal în spital, unde are interzis, o nouă amendă pentru urologul Riza

2.651
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Medicul urolog Mugur Riza a fost amendat din nou, miercuri, cu suma de 3.000 de lei, după ce a intrat în Spitalul Județean Clinic de Urgență Craiova, deși are interdicție în acest sens, și a făcut un nou scandal, sancțiunea venind la o săptămână distanță de când doctorul a mai fost amendat pentru aceleași fapte. 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a menționat faptul că polițiștii s-au deplasat la fața locului după un apel venit din partea angajaților spitalului craiovean.

„S-a aplicat o amendă, în valoare de 3.000 de lei, după ce domnul doctor a mers în spital, chiar dacă are interdicție, și a adresat injurii colegilor. Mai multe persoane au declarat acest lucru, fapt pentru care persoana în cauză a fost amendată”, a declarat Grădinaru.

Medicul urolog Mugur Riza a rămas fără postul din cadrul SJCU Craiova, după ce luni i-a fost desfăcut contractul de muncă. Directorul Spitalului Județean Clinic de Urgență Craiova, Alin Demetrian, a precizat faptul că medicul a refuzat să ia act de decizia desfacerii contractului de muncă, fapt pentru care îi va fi trimisă prin poștă.



1 COMENTARIU

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-03-2011
    Mesaje
    306

    Omul are probleme sigur la tartacuta! un medic dupa o asemenea facultate nu s-ar cobora la un asemenea nivel sa se comporte ca un biciuscar!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.