DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Avocații din cadrul Baroului Dolj au trecut la proteste, fiind nemulțumiți de faptul că nu au un sediu adecvat unde să își desfășoarea activitatea. Acestora li s-a promis construirea Palatului de Justiție Craiova, dar nu s-a concretizat nimic.

Prima formă de protest adoptată este cea a purtării de banderole albe pe braț, dar avocații amenință că pe 5 martie vor protesta în fața sediului Judecătoriei Craiova.

„Urgentarea construirii Palatului de Justiție din Craiova trebuie să fie o prioritate în agenda autorităților publice locale și centrale.

Activitatea desfășurată în spații improprii, nerenovate cum este cazul Judecătoriei Craiova, în mai multe locații, este de natură a afecta actul de justiție, dar și sănătatea celor care pășesc în astfel de imobile și avem în vedere mii de persoane care zilnic sunt prezente în calitate de justițiabili, la care se adaugă 700 de avocați și magistrați”, precizează Decanul Baroului de Avocați Dolj, Lucian Bernd Săuleanu.

Amplasamentul actual, aflat într-o clădire monumentală, a fost atribuit Judecătoriei Craiova în anii de după 1960, instanţele judecătoreşti din Oltenia având în perioada interbelică, şi imediat după, sediul în clădirea actualei Universităţi.     

Clădirea construită în anul 1890 de către arhitectul Ion Socolescu în stilul neoclasicismului, atribuită Palatului de Justiţie era propice judecării pricinilor din toate judeţele Olteniei.   

De la jumătatea lunii martie, activitatea se va desfășura în două dintre clădirile aflate în vecinătatea Centrului Multifuncțional, mai precis Centrul de Excelenţă în Afaceri și Centrul pentru IMM-uri şi Institute de Cercetare şi Inovare.

„Palatul de Justiție Craiova, care ar urma să găzduiască Judecătoria și Curtea de Apel, va fi construit pe un teren cu o suprafață de aproape 8000 metri pătrați, situat pe Bulevardul Decebal. Deocamdată, totul este la stadiul de achiziție servicii proiectare, pentru care a fost organizată licitație”, mai precizează Săuleanu.

Valoarea proiectului a fost estimată la 160 milioane lei, cu TVA, fiind vorba despre o investiție a Companiei Naționale de Investiții, Palatul de Justiție Craiova fiind inclus în “Programul național de construcții de interes public sau social”.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.