DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Un bărbat și o femeie au ajuns la spital, marți dimineață, în urma unui accident rutier produs între localitățile Zănoaga şi Radomir din județul Dolj. 

Potrivit IPJ Dolj, la volanul unei mașini era bărbatul în vârstă de 71 de ani care a ajuns la spital. Acesta, pe DN 6, între localităţile Zănoaga şi Radomir, din direcţia Caracal către Craiova, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Târgu Jiu, care circula din sens opus.

În urma evenimentului, la spital a ajuns și o femeie, pasageră în autoturismul condus de către bărbatul de 71 de ani.

Șoferii au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.