Doljean care amenința că se va sinucide, salvat de polițiști

Doljean care amenința că se va sinucide, salvat de polițiști

3.042
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

O tragedie a fost împiedicată în ultima clipă, miercuri dimineață, în comuna Negoi din județul Dolj,  după ce un bărbat în vârstă de 63 de ani amenința că se va sinucide.

În această dimineață, la ora 07.32, polițiști din cadrul Secției nr.8 Poliție Rurală Rast au fost sesizați prin apel de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat de 63 de ani, din comuna Negoi, amenință că se va autovătăma.

La fața locului au mers polițiștii. L-au găsit pe bărbat încuiat într-una dintre camerele locuinței, acesta lovindu-se în mod repetat cu un obiect tăietor-despicător.

În sprijinul patrulei ajunsă inițial a venit și echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Băilești, fiind purtate în mod continuu discuții cu bărbatul.

După negocieri repetate, agentul șef principal Cârciumaru Constantin, din cadrul Formațiunii Investigații Criminale a Poliției Municipiului Băilești, a reușit să-l convingă pe bărbat să renunțe la acțiunile sale și să permită acces polițiștilor în încăpere.

„La scurt timp, bărbatul a acceptat și ajutorul cadrelor medicale, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Îi felicităm și noi pe toți cei care au intervenit la fața locului. Felicitări, Cârciumaru Constantin pentru tactul de care ai dat dovadă! Cu toții, ca o echipă, ați împiedicat producerea unei tragedii”, spun reprezentanții IPJ Dolj.



1 COMENTARIU

  1. #1

    Mesaje

    […]  » Citește mai mult… […]

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.