DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

O femeie în vârstă de 63 de ani, din comuna Leu, a ajuns la spital, luni dimineață, în urma unui eveniment rutier produs la Craiova, pe strada Calea București.

Potrivit IPJ Dolj,  un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Pielești, în timp ce se se deplasa pe strada Calea București, a accidentat o femeie de 63 de ani, din comuna Leu, ce s-ar fi angajat în traversarea drumului printr-un loc nepermis.

„În urma evenimentului, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind condusă la o unitate medicală. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, arată IPJ Dolj.

Jandarmii craioveni, fiind prezenți în zona respectivă, au acționat imediat, oferind sprijin până la sosirea echipajelor de poliție și ambulanță.

„Aceștia împreună cu două persoane din domeniul medical aflate în trafic au acordat primul ajutor victimei. Totodată, jandarmii au asigurat buna desfășurare a traficului până la venirea poliției”, spun reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.