Focuri de armă pentru a opri o maşină condusă de un tânăr...

Focuri de armă pentru a opri o maşină condusă de un tânăr cu permisul suspendat

12.717
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 3,67)

Un tânăr din Craiova, Alexander Miclescu, de 22 de ani, a fost urmărit, ieri după-amiază, de poliție, pe mai multe străzi din oraș. Acesta a refuzat să oprească la semnalul agenților. Oamenii legii chiar au tras mai multe focuri de armă, unul în aer și altele în pneurile mașinii la volanul căruia se afla bărbatul, un BMW seria 7, pentru a-l opri, fără succes însă.

Un echipaj din cadrul Biroului Rutier Craiova, care supraveghea traficul pe strada Prelungirea Bechetului, a vrut să oprească un autoturism de culoare neagră, care a circulat cu viteza de 86 km/h, filmată şi înregistrată cu aparatul radar. Polițiștii rutieri au efectuat semnal regulamentar de oprire, dar șoferul nu a oprit la semnalul agenţilor de poliţie. Conducătorul auto a fost recunoscut de oamenii legii ca fiind Alexander Miclescu, de 22 de ani, din Craiova, despre care aveau cunoștință că are permisul de conducere suspendat. Astfel, cei doi agenţi de poliţie au procedat la urmărirea acestuia pe strada Prelungirea Bechetului.

Unul dintre agenții de poliție l-a somat să se oprească şi a folosit armamentul din dotare, efectuând un foc de avertisment în plan vertical şi 3 focuri către pneurile din partea stânga a autoturismului, însă conducătorul autoturismul nu s-a supus somaţiei poliţiștilor și şi-a continuat deplasarea pe străzile Prelungirea Bechetului, Bulevardul Nicolae Romanescu şi strada Popoveni, după care a efectuat virajul la dreapta pe o altă stradă, ieșind din raza vizuală a echipajului de poliție”, a precizat Cătălin Dochia, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Dolj.

Alexander Miclescu are dreptul de a conduce suspendat în perioada 07.07.2017-03.11.2017 pentru mai multe încălcări ale Codului Rutier, printre care șu depășirea vitezei regulamentare.

Oamenii legii au întocmit pe numele tânărului un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având suspendat dreptul de a conduce. Polițiștii i-au aplicat de asemenea două sancțiuni contravenționale conform prevederilor OUG 195/2002, atât pentru depășirea vitezei legale, cât și pentru faptul că nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de polițiștii rutieri, în valoare totală de1595 lei, urmând a i se prelungi perioada de suspendare a permisului de conducere.

La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluție legală, iar dosarul de cercetare penală va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova”, au mai precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Foto: arhivă

 



3 COMENTARII

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     29-09-2015
    Mesaje
    41

    in cap mergea lovit, era mai multa liniste pe strazi…

  2. #2
    0-day Member
    Data de inscriere
     24-08-2017
    Mesaje
    0

    Ce vrajala de adormit copiii, cica „şi-a continuat deplasarea pe străzile Prelungirea Bechetului, Bulevardul Nicolae Romanescu şi strada Popoveni, după care a efectuat virajul la dreapta pe o altă stradă, ieșind din raza vizuală a echipajului de poliție”. Mai bine sa recunoasca ca l-au urmarit pe la parc pe Bulevardul Nicolae Romanescu, dupa care au continuat sa-l urmareasca pe Popoveni pana la canal dupa care n-au mai avut curaj sa intre dupa el in tiganie pe strazile alea de la canal. Cum vor demonstra in instanta ca era ala in masina? Probabil au venit cu comunicatul asta ca sa justifice ca au tras cu arma degeaba prin oras.

  3. #3
    Newcomer
    Data de inscriere
     01-02-2016
    Mesaje
    19

    Miclescu nu ar avea treaba cu neamu de romi din fata lunci nu? In cap nuputea sa le puna in loc de roti. Gloante irosite

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.