Primăria Craiova preia, miercuri, stadionul de fotbal

Primăria Craiova preia, miercuri, stadionul de fotbal

5.317
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Consilierii locali sunte așteptați, miercuri de dimineață, la o ședință de îndată, pentru preluarea stadionului de fotbal, la o zi după ce Compania Națională de Investiții a anunțat pe pagina de Facebook că recepția lucrărilor a fost finalizată. Totodată, Primăria Craiova își va modifica organigrama, cu 23 de posturi create în cadrul noului „Serviciu Administrare si Exploatare Stadion” din subordinea Direcției Patrimoniu, care se va ocupa de stadion. Între tomp. municipalitatea a remis presei și un comunicat de presă în care se anunță oficial că procedura de recepția s-a finalizat.

Ședința de îndată va avea două puncte pe ordina de zi. Unul dintre ele privește preluarea investiției de la CNI. ”În urma constatărilor, comisia decide şi motivează admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor, şi întocmeste Procesul verbal de recepţie la terminarea lucrarilor înregistrat la Compania Naţională de Investiţii ,,C.N.I.” S.A. cu nr.17425/07.11.2017, valoarea finală a lucrărilor executate fiind de 239 731 352,83 lei (cu TVA inclus). Conform art. 5. din Regulamentul privind recepţia construcţiilor “Construcţia poate fi dată în folosinţă doar în cazul admiterii de către investitor a recepţiei la terminarea lucrărilor, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament, preluării construcţiei de către proprietar şi obţinerii de către acesta a autorizaţiilor necesare utilizării construcţiei, potrivit legii. Prin admiterea recepţiei se certifică faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu prevederile contractului de lucrări/de execuţie, ale documentaţiei privind proiectarea, ale autorizaţiei de construire/desfiinţare, precum şi ale documentaţiei privind execuţia”. Conform art.22 alin 2 din acelaşi act normativ“. În cazul în care investitorul nu îndeplineşte şi calitatea de proprietar predă, la rândul său, proprietarului construcţia recepţionată potrivit prezentului regulament”, după cum se arată în Raportul municipalității atașat proiectului de hotărâre.

În consecință, „se aprobă modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Craiova, prin completare cu bunul ,,Complex Sportiv Craiova – Stadion de Fotbal, B-dul. Ştirbei Vodă nr. 34, Municipiul Craiova, judeţul Dolj”, având valoarea finală a lucrărilor executate de 239 731 352,83 lei (cu TVA inclus). Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.147/1999 referitoare la însuşirea inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al municipiului Craiova, modificată şi completată”, se mai arată în proiectul de hotărâre supus aprobării consiliului local.

Cel de-al doilea punct al ședinței se referă la modificarea organigramei Primăriei Craiova. Este vorba de un serviciu nou creat, cu 23 de posturi, în cadrul Directiei Patrimoniu, „Serviciu Administrare si Exploatare Stadion”, cu 8 funcţii publice, din care o functie publică de conducere de șef serviciu și 7 funcții publice de executie, și 15 funcții contractuale. Potrivit primarului Mihail Genoiu, până când municipalitatea va organiza concursuri pentru aceste posturi, funcționari ai primăriei vor fi detașați pe aceste posturi.

Foto: arhivă



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.