DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Teatrul Colibri Craiova continuă călătoria prin lumea poveștilor și propune pentru acest week-end întâlnirea cu actorii Ionica Dobrescu, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Cosmin Dolea, Marin Fagu, Daniel Mirea, Alis Ianoș, Emanuel Popescu, alături de care ne bucurăm de două minunate titluri din repertoriu:  „Sarea în bucate“ și „Prietenii Motanului Încălțat“.

Sâmbătă, la ora 18:00, este programat spectacolul „Sarea în bucate“, adaptare după Petre Ispirescu, scenariul şi regia Valentin Dobrescu, scenografia Mihai Pastramagiu, muzica Alin Macovei-Moraru. În distribuție regăsim actorii: Ionica Dobrescu, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Cosmin Dolea, Marin Fagu, Daniel Mirea, voci: Mugur Prisăcaru, Ilie Turcu.

Duminică, la ora 11:00, îi cunoaștem pe „Prietenii Motanului Încălțat“, într-un spectacol cu scenariul și regia semnate de Iulia Cârstea, pe care o regăsim și în distribuție alături de actorii Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoș, Emanuel Popescu. Scenografia este o creație a Eugeniei Tărășescu – Jianu.

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00, iar duminica, între 10:00 – 13:00. Preț bilet: 13 lei / pers.

Mai multe informații se pot obține la tel.: 0251.412.473, pe www.teatrulcolibri.ro, www.facebook.com/TeatrulColibri.

Reprezenranții Teatrului reamintesc că:

– Participarea la spectacole este permisă în maximum 30% din capacitatea sălii, cu purtarea măștii de protecție și doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

– Este permis accesul la spectacole, fără test, copiilor cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.

– Dovada vaccinării sau trecerii prin boală se va face pe baza certificatului cu cod QR, printat sau în format electronic, ce va fi scanat la intrarea în teatru!

– Agenția de bilete se închide cu 15 minute înainte de începerea spectacolului.

– Accesul în sală este permis chiar cu 45 de minute înainte de reprezentație, după măsurarea temperaturii, dezinfectarea mâinilor și efectuarea triajului observațional epidemiologic.

– Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), precum și al celor cu temperatura peste 37,3°C!

– După ora începerii spectacolului, accesul în sală nu mai este permis.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.