Compania turcă Eti Gida Sanayi ve Ticaret A.Ș. are undă verde pentru construcţia fabricii de biscuţiţi la Craiova. Firma a primit, săptămâna trecută, certificatul de urbanism de la Consiliul Judeţean Dolj, astfel că demararea lucrărilor este doar o chestiune de vreme, cu atât mai mult cu cât firma are deja sediul social în Bănie. „Nu mai sunt dubii că se face (fabrica de biscuiţi n.r.), ne aşteptăm să înceapă investiţia”, a apreciat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa. Odată realizat obiectivul, vor fi generate circa 350 de noi locuri de muncă.
Fabrica va fi construită de la zero în Parcul Industrial Craiova, lângă Fabrica de Avioane, locul fiind strategic ales, date fiind Aeroportul şi şoseaua de centură, dar şi faptul că firmele care se instalează aici sunt scutite de taxele şi impozitele locale. „Firma doreşte să investească 30 de milioane de euro pe o suprafaţă de 7,7 ha de teren din Parcul Industrial Craiova„, a precizat şeful administraţiei judeţene, Ion Prioteasa.
Firma Eti Gida Sanayi ve Ticaret A.Ș. este prezentă în 60 de ţări cu o gamă largă de produse de panificaţie, însă, la Craiova va produce doar biscuiţi.