Crescători de animale olteni, excluşi de la plata subvenţiilor

Crescători de animale olteni, excluşi de la plata subvenţiilor

224
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Olt au efectuat mai multe controale în teren, în vederea depistării beneficiarilor de subvenţii care nu îndeplinesc condiţiile impuse de normele de acordare a sprijinului financiar. Astfel, 15 exploataţii de ovine şi caprine au fost excluse de la plată, iar alte 20 au fost sancţionate cu penalizaţi.

Fermierii olteni au primit subvenţii de peste 10 milioane lei

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Olt, în cadrul campaniei de depunere cereri pentru plăţile naţionale directe complementare aferentă anului trecut, a primit 521 cereri de la crescătorii de ovine, din care 510 au fost autorizate, reprezentând un număr de 63.222 animale, valoarea totală aferentă plăţii fiind de 2,5 milioane lei. În cazul crescătorilor de caprine, s-au depus 470 cereri, din care au fost aprobate 457, reprezentând 22.457 animale, valoarea subvenţiilor fiind de aproximativ un milion lei. În ceea ce priveşte subvenţia pentru bovine, s-au primit 3.456 cereri, din care au fost aprobate 3.420, reprezentând 17.519 animale, suma plăţilor efectuate fiind de 7,1 milioane lei.

În urma controalelor efectuate de reprezentanţii APIA Olt, 15 ferme de animale au fost excluse de la plata subvenţiei.

„Au fost eşantionate pentru controlul în teren un număr de 8.961 animale, reprezentând 75 de exploataţii, din care 23 de ovine, 30 de caprine şi 22 mixte. În urma neregulilor constatate, 20 de exploataţii au fost sancţionate cu penalităţi, iar alte 15 exploataţii au fost excluse de la plată”, ne-a declarat Corina Grecea, purtător de cuvânt al APIA Olt.

 

Aceasta a precizat că pentru exploataţiile de bovine nu se prevede controlul în teren, la faţa locului, ci doar în Registrul Naţional al Exploataţiilor.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.