Parc fotovoltaic de peste trei milioane de euro, la Bobiceşti

Parc fotovoltaic de peste trei milioane de euro, la Bobiceşti

564
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Conergy va furniza circa 9.400 de module PowerPlus pentru proiectul de la Bobiceşti, a cărui suprafaţă va fi de 13.700 de metri pătraţi, potrivit unui comunicat al companiei germane. Producţia anuală a parcului fotovoltaic, de circa 2.840 de MWh, este suficientă pentru a alimenta cu electricitate 870 de gospodării.

Potrivit informaţiilor din piaţa energiei, costul investiţiei într-un MW instalat în panouri solare este de circa 1,5 milioane de euro, astfel că investiţia ar depăşi trei milioane de euro.

 

„Guvernul intenţionează să asigure circa 20% din necesarul de energie al ţării din surse regenerabile până în 2020, iar pe lângă energia eoliană se va baza în principal pe cea solară”, a arătat Alexander Gorski, membru în consiliul de conducere al Conergy, citat de Mediafax.

 

El a adăugat că autorităţile române estimează că la finele anului trecut capacitatea de producţie a energiei prin panouri solare era de aproximativ 100 de MW şi se aşteaptă ca piaţa să crească până la 1.500 de MW până în 2016. În primă fază, Conergy, cu activitate în peste 40 de ţări, se va dezvolta pe piaţa din România prin intermediul diviziei din Italia, firma Solanna Investment.

Bobiceşti, „Mecca” parcurilor fotovoltaice

Ilie Chitez, primarul comunei Bobiceşti, a declarat pentru Gazeta Nouă că localitatea pe care o conduce a ajuns să fie gazdă a investiţiei nemţilor printr-o conjunctură favorabilă.

 

„Au ales localitatea noastră deoarece undeva la limita dintre Bobiceşti şi Balş este o staţie electrică şi, de regulă, aceste parcuri se pun lângă astfel de staţii. A fost o pură întâmplare care nouă ne vine bine, ca şi localitate”, a declarat edilul.

Deşi curentul electric produs de parcul fotovoltaic nu va fi folosit şi de comuna Bobiceşti, localitatea va încasa impozite şi câţiva dintre locuitori îşi vor găsi şi locul de muncă la parcul fotovoltaic.

 

„Nu ne vom folosi de curentul produs acolo pentru că această companie îl va vărsa în sistemul naţional şi îşi va încasa bani. E adevărat că şi noi încasăm impozit de la toate construcţiile pe care dumnealor le fac acolo. Cred că investiţia va începe în viitorul foarte apropiat, acum se lucrează la documentaţie. Sigur că firma va veni cu specialişti, probabil din altă parte, dar paznici şi tot ce înseamnă personal de întreţinere vor fi angajaţi din localitatea noastră”, a mai spus Chitez.

 

Primarul din Bobiceşti se mândreşte şi cu alte astfel de investiţii, localitatea sa fiind o destinaţie preferată de companiile producătoare de energie electrică din energia solară.

 

„De un an şi jumătate, aproape doi, sunt patru sau cinci parcuri în lucru. Unul chiar se construieşte, iar celelalte sunt în diverse etape, până la autorizaţia de construire”, a declarat Ilie Chitez.

Sursa: http://www.gazetanoua.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.