Sistemul de plată prin card bancar de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj va fi întrerupt, temporar, începând din 15 octombrie, în vederea instalării unor noi echipamente, a anunțat, marți, CFR Călători.
Călătorii vor putea folosi în continuare cardul pentru plata biletelor dacă le achiziționează de pe pagina de internet www.cfrcalatori.ro sau de la automatele de bilete din incinta următoarelor stații: București Nord, Constanța, Ploiești Sud, Predeal, Brașov, Cluj, Timișoara, Iași, Craiova, Oradea, Miercurea-Ciuc, Galați, Brăila, Buzău, Bacău, Suceava, Sibiu, Bușteni, Azuga, Sinaia, Câmpina, Sighișoara, Alba Iulia, Satu Mare, Baia Mare, Deva, București Basarab.