Fotojurnalistul Remus Badea îi învață arta fotografiei pe copiii de la Centrul...

Fotojurnalistul Remus Badea îi învață arta fotografiei pe copiii de la Centrul social ”Best Life”

2.166
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(6 voturi, media: 4,83)

Experimentatul fotojurnalist craiovean Remus Badea (foto) coordonează, în această perioadă, un atelier de fotografie pentru copiii dezavantajați social, la Centrul social multifuncțional „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei. În cadrul primei întâlniri, care a avut loc joi, 29 ianuarie, fotoreporterul le-a explicat micuților componența unui aparat de fotografie, diferențele dintre o fotografie artistică și una de presă și modul în care se realizează, copiii încercând, la rândul lor, să facă o fotografie. Ieri, Remis s-a întâlnit pentru a doua oară cu micuții ucenici.

atelier de fotografie Centrul Best Life

Fotojurnalistul  le-a vorbit despre ce înseamnă meseria de fotograf de presă și a răspuns întrebărilor venite din partea copiilor. Joi, 5 februarie, copilașii au participat la un concurs de fotografie, organizat de Badea Remus Nicolae, în cadrul căruia câștigătorii au fost premiați.

Copiii au fost foarte curioși, și de data aceasta. Și-au amintit multe lucruri de la prima lecție. Ieri, copiii au avut și un aparat foto semi-profesionist, căruia anterior i-am făcut setările, și i-am pus să facă singuri fotografii, prin vizorul optic. La final, i-am chemat pe fiecare în parte și le-am explicat ce nu au făcut sau au făcut bine. Toți copiii au primit nota maximă”, ne-a declarat Remus Badea.

Remus Nicolae Badea este corespondent foto la Agenția Națională de Presă ”Agerpres”. De-a lungul vremii, a colaborat cu  mai multe publicații, printre care Evenimentul Zilei, Adevărul, ProSport sau Gazeta Sporturilor. A participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, obținând o serie de premii, printre care amintim: premiul I la Concursul Național de Fotografie de Presă „Foto Media”, București, secțiunea Artă și Cultură (anul 2000), premiul I la International foto show-room de la Suceava și Bucovina (anul 2001), două medalii de aur la Salonul fotografic de la Câmpina (anul 2005) etc.

A expus la mai multe saloane de Artă Fotografică din Spania, San Marino, Zagreb și Ucraina. Începând cu anul 1995, participă anual la “World Press Foto”, Amsterdam, Olanda.  Din anul 2000 este membru al Asociației Fotografilor de Presă din România.

De altfel, fotografii de presă realizate de colegul nostru Remus pot fi văzute, adesea, și la secțiunea de știri a site-ului www.craiovaforum.ro, pe site-ul www.ghidsportiv.ro, precum și în reportajele publicate în ziarul tipărit Craiova Forum. 

 

 



1 COMENTARIU

  1. #1
    Maniac
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    3551

    sa aiba urmasi demni

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.