Compania Evolution Incorporated Group are ca scop intermedierea contractelor pentru energie electrica si gaze naturale pentru toate persoanele juridice si fizice care doresc sa plateasca un pret mai mic pentru energia consumata.
Activitatea in acest sens am inceput-o abia in iunie 2014 deoarece am dorit sa ne asiguram ca mediul este pregatit pentru un proiect de anvergura la care se doreste a se ajunge prin Energaz. Avem 7 furnizori nationali cu care lucram in sistem de brokeraj astfel incat sa putem oferii cel mai bun pret din partea celor mai mari furnizori din Romania!
Misiunea noastra sau ceea ce intelegem prin Reforma Energiei, este sa cream in Romania o piata competitiva in energie electrica si gaz, in care clientii sa plateasca cel mai mic pret posibil pentru energia electrica si gazul natural consumat, iar in cazul nostru sa avem posibilitatea de a avea peste jumatate din clientii potentiali din Romania, atat pe sectorul de clienti non-casnici cat si pe cei casnici care desi sunt evitati de catre mari furnizori de pe piata libera, pot deveni o resursa valoroasa datorita numarul mare si a sigurantei ca acestia vor platii facturile emise catre ei. Aceasta schimbare de la furnizorul vechi cu preturi reglementate catre cel nou pentru noi este o adevarata Reforma a Energiei!
Ne bucuram deja de succese, ajungand in prima luna la peste 5000 de colaboratori inscrisi pe site-ul nostru si ofertand inca din primele saptamani peste 1000 de companii intermediate de partenerii activi din echipa Energaz! Directorul National al acestui proiect este Calin Donca, o persoana care a reusit in 2011 sa stranga o echipa de peste 122000 de persoane pentru ceea ce trebuia sa se intample in 2012 ca fiind reforma sanatatii. Experienta Dl Calin Donca incepe in 2003 cand s-a inscris in structura MLM a companiei Safe-Invest, oferind clientilor produse financiare timp de peste 11 ani.
Succesul din 2007 pe care l-a avut Calin Donca impreuna ca liderii sai pot dovedi mai departe experienta necesara elaborarii unui proiect chiar mai mare decat a fost cel din 2011.
Ne bazam pe transparenta, integritate si evolutie continua. INSCRIEREA in acest sistem CA AGENT de brokeraj in piata energiei electrice si a gazelor naturale ESTE GRATUITA! Mai multe detalii pe www.reformaenergiei.ro
Succese in implinirea visurilor, noi va asteptam!
Echipa Energaz