Craiova: Teatrul pentru Copii şi Tineret “Colibri” aduce, în premieră, Fabrica de...

Craiova: Teatrul pentru Copii şi Tineret “Colibri” aduce, în premieră, Fabrica de Poveşti

1.195
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Singurul teatru de păpuşi din Oltenia, Teatrul pentru Copii şi Tineret “Colibri”, se află în faţa unei provocări: un nou început, cu o nouă conducere, dar acelaşi ţel: educarea culturală a tinerei generaţii. Pe lângă obişnuitele spectacole, managerul Adriana Teodorescu vrea să aducă publicul în sala de spectacole şi să îl implice interactiv în toate acţiunile specifice.
Noua conducere a Teatrului pentru Copii şi Tineret “Colibri” vrea să readucă singurul teatru de păpuşi din Oltenia acolo unde îi este locul, adică printre primele în ţară.

Primul pas va fi proiectul Fabrica de Poveşti, un proiect în care se vor desfăşura trei ateliere de creaţie: Jocul de-a joaca, un atelier de deprindere a mânuirii păpuşilor bi-ba-bo, coordonat de actriţa Oana Stancu; Primul pas pe scenă, un atelier în care participanţii pot descoperi şi utiliza tehnici teatrale şi Ucenicul păpuşar, un atelier destinat tuturor acelora care doresc să înveţe cum se construiesc păpuşile, coordonat de sculptorul de păpuşi Norica Preduţ.

Adriana Teodorescu, noul manager interimar, şi-a propus să readucă teatrul craiovean în locul de unde spune că a plecat. Rămân multe de rezolvat, pentru că de şapte ani, actorii îşi desfăşoară repetiţiile în condiţii improprii, păpuşile se degradează. Şi totuşi, ambiţiile noii conduceri sunt mari şi le dorim ca rezultatele să se vadă cât mai curând.

Sursa foto si text: www.oradedolj.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.