Grefierii Judecãtoriei Craiova au întrerupt, astăzi, activitatea, pentru două ore, între 10:00 şi 12:00, şi vor protesta în acest fel timp de o săptămână. Mâine le vor urma exemplul și grefierii Tribunalului Doljm care vor protesta în aceeași manieră, cu întreruperea activităţii timp de două ore.
Grefierii sunt nemulţumiţi de lipsa normării muncii, volumul mare de muncă, prestarea de ore suplimentare neplătite şi imposibil de recuperat, salarizarea inadecvată în raport cu responsabilităţile, sarcinile trasate şi cu interdicţiile funcţiei etc.. Aceștia se mai plâng că muncesc în spații inadecvate desfăşurării activităţii şi lipsa unui organism propriu care să se preocupe de gestionarea carierei profesionale a personalului de specialitate, respectiv Ordinul Grefierului.
„La nivelul Judecătoriei Craiova, din luna septembrie schema de personal a fost suplimentată cu un număr de şase judecători, fără a se numi şi grefieri pentru aceşti judecători cu care va trebui să intrăm noi prin rotaţie, ceea ce pentru noi, la volumul de activitate pe care îl avem, va însemna efectuarea la greu de ore suplimentare, sâmbete şi duminici petrecute la servicu pentru a fi cu lucrările în termenul prevăzut de regulamentul de ordine interioară. Prin intrarea în vigoare a noilor coduri – de procedură civilă şi procedură penală – au apărut noi termene, mai multe lucrări de efectuat, iar noi, ca personal, suntem aceiaşi. Nu e vorba de plata orelor suplimentare, dar în momentul în care vrei să recuperezi acele ore suplimentare cu timp liber, nu există timp fizic„, a spus unul dintre grefierii Judecătoriei Craiova.
Foto: arhivă