Muniție de război, descoperită pe raza Craiovei și la Șimnicu de Jos

Muniție de război, descoperită pe raza Craiovei și la Șimnicu de Jos

12.237
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Pirotehniștii Detaşamentului 1 Pompieri Craiova au fost solicitați să participe, în ultimele 24 de ore, la nu mai puțin de trei misiuni pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea unor muniti descoperite de cetățeni în timp ce lucrau pământul. 

Specialiștii în muniție au fost solicitați pe Strada ”George Breazu” din Craiova, unde o persoană care efectua lucrări agricole a descoperit un focos de cap pentru proiectil exploziv. De asemenea, pe Centura de Nord a Craiovei, o altă persoană a găsit un proiectil exploziv, de calibrul 76 mm, când efectua lucrări agricole.

Și în Șimnicu de Jos, într-o încăpere de la subsolul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă, au fost descoperite 27 de grenade de mână defensive, de exercițiu.

Pompierii recomandă:

Pentru a şti cum să acţionezi în cazul descoperirii de muniţii neexplodate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj vă aduce la cunoştinţă măsurile şi obligaţiile ce trebuie respectate:

  • nu le atingeţi;
  • nu le loviţi sau mişcaţi;
  • nu le introduceţi în foc;
  • nu încercaţi să demontaţi focoasele sau alte elemente componente;
  • nu lăsaţi copiii să se joace cu asemenea componente;
  • nu ridicaţi, nu transportaţi sau introduceţi muniţiile neexplodate în încăperi, locuinţe sau grămezi de fier vechi;
  • în zonele unde se presupune că ar exista muniţii neexplodate nu executaţi lucrări agricole, nu aprindeţi focul şi interziceţi circulaţia vehiculelor, oamenilor şi animalelor;
  • când luaţi la cunoştinţă despre existenţa lor anunţaţi imediat organul de poliţie cel mai apropiat sau inspectoratul pentru situaţii de urgenţă la telefon gratuit 112.


Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.