(Video) Craiova și transhumanța tramvaielor

(Video) Craiova și transhumanța tramvaielor

4.035
62
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(7 voturi, media: 3,00)

Circulația tramvaielor a fost reluată, la Craiova, din această dimineață, după trei ani de pauză în care autoritățile au reabilitat șinele și calea de rulare. Printre călători, într-o cursă specială, s-a aflat și primarul Craiovei, alături de reprezentanții mass media, cărora conducerea SC RAT a dorit să le facă o demonstrație: cum rulează tramvaiele vechi și, mai ales, cum merg cele recondiționate în regie proprie, cu 10.000 de euro bucata. Pentru asta, jurnaliștii au fost plimbați până la Ford cu unul nemodernizat și preluați apoi de unul refăcut. 

 

Colantate la exterior și recondiționate la interior, 12 tramvaie au ieșit de dimineață la treabă. Deși ați putea tinde să credeți că cetățenii au fost cei mai dornici ca tramvaiele să circule iar, vatmanii au fost printre cei mai fericiți, fiindcă în toată perioada fie le-au tăiat bilete călătorilor din autobuze, fie au fost trecuți la munca de controlor, care, din nefericire, le-a adus experiențe deloc plăcute: au fost scuipați, înjurați, amenințați și umiliți de unii călători. tramvai olguta 3

 

Dacă oamenii de rând erau nerăbdători să aibe iarăși la dispoziție tramvaiul, grija autorităților a fost să spulbere mituri, pentru că repausul lung de trei ani a stârnit imaginația și curiozitatea craiovenilor care s-au întrebat ce e cu tramvaiul devenit Fata Morgana.

 

Astăzi am mai spulberat un mit și anume că nu putem să dăm drumul la tramvai pentru că șinele sunt prea depărtate sau prea apropiate. De fapt, linia de tramvai s-a terminat de anul trecut, a trebuit să așteptăm să se finalizeze și Calea București, pentru că, pe aceeași licitație, era și firul de contact de la tramvai și asfaltarea de la Calea București, și din cauza aceasta s-a întârziat”, a explicat edilul Craiovei, Olguța Vasilescu, după o tură cu un tramvai vechi, nereabilitat, și returul cu unul modernizat. ”Eu zic că diferența nu e doar ușor sesizabilă, e chiar foarte mare (între cele vechi și cele modernizate n.r.). Noi am reabilitat aceste tramvaie cu 10.000 de euro, în condițiile în care Timișoara a făcut-o cu 400.000 de euro. Am preferat decât să facem investiții foarte mari în reabilitări, mai bine să luăm tramvaie noi, dar nici nu puteam să lăsăm cetățenii Craiovei să circule în condițiile pe care le-ați văzut și dvs. atunci când am circulat cu un tramvai nereabilitat”, a adăugat primarul.

 

Tramvaie 100% noi, la anul

 

Potrivit Olguței Vasilescu, tramvaiele recondiționate vor mai fi utilizate circa un an, până când vor fi achiziționate unele noi, cu fonduri europene. ”Aceste tramvaie vor avea durata de viață de un an, până când se vor termina licitațiile pentru tramvaiele noi pe care dorim să le achiziționăm pe fonduri europene. Este vorba de zece tramvaie noi și 50 de autobuze (…). De asemenea, pe fonduri UE mai sunt prinse încă un tronson de linie de tramvai, care nu s-a reabilitat, și depoul de la RAT”, a declarat primarul Craiovei. Dar, până atunci, nu se știe cât mai e, pentru că, deocamdată, nici măcar nu au apărut ghidurile de finanțare.tramvai olguta 1

 

Directorul RAT Craiova, Sorin Manda, a precizat că intervențiile făcute de angajații RAT au fost la partea de interior, la scaune, la podea, iluminat, cât și la bandajele și cuplajele de la roți. ”Din păcate, investiția pe care ne-am permis-o noi la momentul respectiv nu a făcut să coborâm și podeaua (pentru accesul persoanelor cu dizabilități n.r.), dar așteptăm noile ghiduri pentru a accesa fonduri europene, pentru că noile tramvaie suntem obligați să le luăm cu podea joasă. Tramvaiele nu sunt dotate cu aer condiționat deocamdată, avem în licitație pentru 15 dintre ele sistemele AC. (…) Spre sfârșitul verii o să avem și AC”, a declarat Sorin Manda.

 

În prezent, 12 tramvaie sunt reabilitate, cel de-al 13-lea este gata în proporție de 80%, iar conducerea RAT spune că, până când vor fi achiziționate cele noi, 15 tramvaie vor fi recondiționate. 



62 COMENTARII

  1. #41

    Sa vezi dracia dracului,Olguta in imagine, se plimba cu tranvamvaiul,este posibil asa ceva,ea avand Mercedesul primariei? Mare figuramta de teatru ieftin aceasta individa ce se vrea din nou primar,a facut multe si grave greseli,craiovenii trebuie s-o expulzeze la vot,avem nevoie de un primar destept ,harnic si cinstit.

  2. #42

    Sa speram ca locuitorii acestui oras,au aflat si vazut tampeniile facute de aceasta individa si n-o vor alege,nu avea ce cauta aceasta nulitate in fruntea primariei,a fost un mare si imens ghinion pentru noi toti, desi nu fac politica,pot spune ca cel care a pricopsit Craiova cu aceasta paguba ,a fost Ponta Viorel…

  3. #43

    Eu le-as pune sa circule prin centrul istoric sa ne amintim de anii ’30.

  4. #44

    Vera Cojocaru Da,este adevarat ce spuneti,pe Lipscani si Centrul Vechi, s-a facut cosmetizare si nu consolidare,oricum cu totul intamplator ,am intalnit multi cetateni nemultumiti,am auzit cuvinte grele ,sigur aceasta persoana ,ma refer la Olguta,nu are curaj sa mearga singura in oras,iar cand termina mandatul,precis paraseste Craiova…

  5. #45

    Mai bine pista de biciclete intre sine !

  6. #46
    Maniac
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    4178

    Vai mama lor de tramvaie…

  7. #47
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    5528
    Citat Mesaj initiat de tudor.andrei
    Astept ziua de maine, sa vedem cate accidente au fost azi cu tramvaiele largutei

    Deja se pare ca s-au speriat 2 de tramvaie si au facut accident )

    V.M.P.T.I.I.I.2016 !!
  8. #48
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-04-2007
    Mesaje
    269

    La fier vechi nu le duc sa ia bani pe ele ? . Tramvaie noi ne trebuie lasa-le dr sa mearga daca mai merg si gata asta ne trebuie tramvaie de 2 3 milioane de euro bucata sa mai cumpere sa isi bata joc de bani .

  9. #49

    Cam asta este diferenta intre Craiova si Cluj…

  10. #50
  11. #51

    Jenant. Penibil. Rusinos. Cam ca d-na primar.

  12. #52

    cit un bilet care nu l-au luat la urcare

  13. #53
    Newcomer
    Data de inscriere
     10-07-2008
    Mesaje
    11
    Citat Mesaj initiat de koss®
    Mai bine desfiintau tramvaiele definitiv si faceau o banda in plus pe Calea Bucuresti La cat costa energia electrica in Romania mai eficiente sunt autobuzele..
    Si mai si zic ca de ce nu merg cetatenii cu mijloacele de transport in comun.. Pai daca sunt superaglomerate si intervalele de transport foarte lungi.. normal ca lumea prefera masina personala sau taxiul..

    Olguta daca avea creier,s-au avea consilieri destepti,renuntau la tranvai si la cheltuielile aferente caii de rulare,si introduceau troileibuze,dar nimeni nu a judecat,s-au au avut mai degraba un dezinteres cras ,s-au alte interese obscure si astfel un oras intreg pierde material si nu numai…

  14. #54

    Eii dracia dracului,nu stiam ca Olguta are amant,acum aflu…Hmmmm,a dovedit clar ca nu are habar sa conduca un oras,s-a ferit ca dracu de tamaie sa vina in contact cu cetatenii Craiovei,am auzit ca iubeste mult alcoolul rafinat,dar sa aibe amant …. ,nu stiu ce sa mai zic,am ramas fara grai…

  15. #55
    @#I
    Spammer
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    2080

    Bani aruncați la gunoi pe niște troace, trafic blocat și mizerie cu anii. Așteptă ghidurile europene, cică, pentru accesarea de fonduri europene.
    Alți ani de mizerie și batjocură.
    Sperăm într-o activitate mai serioasă a DNA și ca cetățenii să conștientizeze că mizeria nu dispare prin votarea unor politicieni corupți și vânzători de țară și nici cu articole de presă care prezintă ”realizări” în stil nord-coreean.
    Nu vă intră odată în cap, stimați … cetățeni, că nu vom supraviețui cu asemenea găști de mafioți, indiferent de partid? Că s-ar putea trăi și fără hoțomani?

  16. #56

    Carligel Mircea ,pai cand este pus Sorin Manda la conducerea RAT Craiova si ala este fratele lui Claudiu Manda ,iubitul lui Olguta,,,, si daca nu stiati Claudiu Manda este fostul fin al lui Olguta .

  17. #57
  18. #58

    Marin Escu , păi poate e și explicația pentru care bărbatu-so a divorțat.

  19. #59

    Gabriel Constantin ,cu siguranta omul ala s-a saturat de aventurile Olgutei cu diverse personaje politice. Fostul sot Ovidiu Wlassopol a fost casatorit cu ea 14 ani si au un baietel impreuna.O femeie care nu merita sa fie numita mama,o femeie care a pus pe primul loc aventurile sale cu Claudiu Manda, iar familia lasata la urma.

  20. #60

    Asta ar fi din seria: Cu capra la vaccinat!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.