Legea pumnului, aplicată de polițiștii Secției 2

Legea pumnului, aplicată de polițiștii Secției 2

3.178
115
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(5 voturi, media: 2,00)

Un om al străzii a fost lovit cu pumnul de un echipaj al Secției 2 de Poliție Craiova. Întreaga scenă a fost filmată de clientii unui local și postată pe o rețea de socializare. Pe imagini se vede cum bărbatul are o discuție cu un polițist. Un alt agent de poliție se apropie și îi dă doi pumni, apoi oamenii legii îl trântesc într-un morman de zăpadă și îi aplică mai multe lovituri. Oripilați, clienții localului sar în apărarea omului străzii.

Incidentul s-a petrecut în cartierul 1 Mai după ce o doamnă a sunat la 112 și a reclamat că a fost agresată de un bărbat aflat în stare de ebrietate. „Femeia l-a indicat pe bărbatul respectiv.  În momentul în care polițiștii au încercat să-l legitimeze, acesta a devenit agresiv și l-au imobilizat și dus la secție unde a fost amendat cu 200 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Pentru că era foarte agresiv a fost dus la Spitalul de Neuropsihiatrie”, a declarat Alin Apostol, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

Femeia care a reclamat agresiunea a fost audiată și nu a vrut să depună plângere împotriva omului străzii. Cei doi polițiști sunt acum cercetați de superiori pentru a se stabili dacă au intervenit regulamentar. În funcție de rezultatele anchetei se va stabili dacă vor fi sancționați.



115 COMENTARII

  1. #61
    @#I
    Addicted!
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    1630

    Polițiștii au procedat legal și foarte frumos. Rapid, curat. cu un alcoolic agresiv, care agresa femeile pe stradă.
    Probabil că cei care filmează se distrau când agresorul se lega de femeile care treceau pe acolo. Cei care filmează au comportament infracțional, o atitudine care spune multe.
    Altă idee: polițiștii nu sunt forțe speciale de intervenție, deci nu se ocupă de cazuri speciale, de bande înarmate, terorism, gangsteri etc. Nu în România. Pentru cazuri mai grave vin jandarmii, trupele speciale de intervenție ale MI etc. Poliția se ocupă de cazurile mici și medii.
    În România nu se fac urmăriri de mașini cu polițiști care trag cu pistoalele pe stradă șamd.
    Felicitări polițistului/polițiștilor pentru ce au făcut, așa grași și țărani cum sunt ei! Bravo! Nu vreau să trec la nesfârșit pe lângă asemenea indivizi nebuni și să fiu eu nevoit să intervin ca să-mi apăr prietena, mama sau pe altcineva, să am probleme. Poliția trebuie să se ocupe de asemenea indivizi, primăria, psihiatria etc etc.

  2. #62
    @#I
    Addicted!
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    1631
    Citat Mesaj initiat de sorin8181
    as vrea sa-i vad pe putoii aia care au filmat cum reactionau daca un om al strazii le agresa mama/sotia/sora etc
    ati vazut ce amuzati erau cand barbatul respectiv se impotrivea, dar au sarit ca arsi cand politistii au folosit forta
    si presa strica forte mult si instiga..am vazut zilele trecute un titlu prin media online de genul: „politist se milogeste de un contravenient sa-i prezinte documentele” – era vorba de un politist de la rutiera, din bucuresti am impresia, care a vorbit foarte respectuos cu un tip care circulase cu auto pe interzis si i-a solicitat in mai multe randuri documentele acesta facandu-se ca ploua..normal glume peste glume ca politia e slaba ca ce-i cu milogeala asta..Acum apre alt titlu: „politia foloseste legea pumnului” cand politistii intervin pentru imobilizarea unei persoane care agresase in prealabil o femeie..probabil trebuia invitat la o cafea sau la cinema

    Ăia care filmează este evident că nu-s băieți de la Facultatea de Drept . E evident comportamentul de infractori. În alte țări îi ridicau și pe ăia rapid.

  3. #63
    0-day Member
    Data de inscriere
     22-06-2014
    Mesaje
    9

    Foarte bine au actionat ! Politistii trebuiesc premiati pentru modul in care au intervenit, poate 2-3 pumni in plus si inca cateva picioare in gura nu ar fi stricat.

    Daca vrei sa ai siguranta si disciplina pe strada asa trebuie actionat. Pe multi puscaria ii face mai rai, dar cu bataia sigur s-ar face reeducarea mult mai bine.

    PS: Cu biciul si parul poti sa scoti din cel mai nenorocit infractor un adevarat mielusel.

  4. #64

    In america il impuscau…dar tot militieni sunt…..rusine

  5. #65
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    5017

    Milițieni infecți. Sunt sătul de ei până peste cap. Din punctul meu de vedere toți gaborii sunt la fel. Eu mi-am făcut curățenie în viață.. am eliminat toți milițienii masculini și feminini din ea.. și toti prietenii milițienilor… Acum sunt la nivelul prietenii pritenilor milițienilor..
    Nu aplaudați gestul. Mâine.. poimâine s-ar putea să fiți voi în locul boschetarului și ca să fie treaba treabă să fiți și nevinovați în locul boschetarului.. țigan boschetar cum o fi el.. Dacă boschetarul ăla sau țigan sau ce o fi s-ar duce și ar depune plângeri peste plângeri și i-ar da în judecată.. nu-i vâd bine.

    Voi habar n-aveți cum este să fiți jignit de scursuri din astea în uniformă să îți vină să le bagi mâna în gât să le scoți venele din gât.. să sară sângele din ei.. da’ dup-aia te gândești că tot tu faci pârnaie, că ei sunt mai rau ca niște Iisuși CHizdoși în miniatură pe pământ..

    Oricum părerea mea.. niște jeguri toți gaborii.. în frunte cu gaborii ăștia de comentează pe craiovaforum..

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  6. #66
    Junior
    Data de inscriere
     11-06-2009
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    84

    In SUA te bateau pana te cacai pe tine la propriu … Si nu se considera abuz

  7. #67
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    5018
    Citat Mesaj initiat de smokie
    In SUA te bateau de te cacai pe tine la propriu … Si nu se numea abuz

    Nu mai veniți cu replica asta obosită. SUA este printre ultimele state din lume din cele câteva zeci unde nu există drepturi ale omului ci doar drepturi ale statului. În SUA dacă mori pe stradă nu se uită nimeni la tine.. e mai rău ca în junglă..

    Emigrează frate în SUA dacă îți plac așa de mult gaborii de acolo. Du-te în SUA și iubește gaborii maxim.

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  8. #68

    Ăsta din magazin cine sunt
    Zic și eu

  9. #69
    Junior
    Data de inscriere
     11-06-2009
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    85

    Aparent, in momentul de fata e mult mai bine decat in Romania ! Ca sa fiu sincer, oriunde e mai bine decat in Romania !

    Nu incurajez gestul celor doi politisti, dar crede-ma ca nici rau nu i-a facut. Nu poti sa stii care a fost discutia intre ei in timp ce „baietii veseli” filmau din bar.

    Sa zicem ca tu erai politist ( desi la cat de mult ii urasti nu prea te-as vedea, dar sa zicem ) si radu o lua pe mama ta la toate cele pana ii umplea frigideru de carne. Fii sincer si spune-mi ca atunci nu i-ai fi dat si tu cateva peste bot ? Si totusi, nu mi raspunde, sunt convins ca asta ai fi facut.

    Repet, nu poti sa stii ce au discutat intre ei de s-a ajuns la asta.

    Seara buna !

  10. #70

    Cacatule , te mai uiti la pornache cand doarme nevasta ?

  11. #71
  12. #72

    Era vrjala ca s-a luat de cineva ,politia mai bine s-ar face treaba acolo unde trebue!!! .Eram ln zona ,nu am vazut nimic de genu !! Rasism da ,ne caracterizeaza,dragi Romani TARA de PROSTi !!!!

  13. #73

    In interval de aproximativ două luni mi-au spart si casa si masina.Daca ar fi fost pana in ’89s-ar fi gasit faptasii in cateva zile si stiti metodele folosite care dădeau rezultate tot timpul.Acum ba ca nu sunt probe,ba ca sunt minori si nu au ce sa le faca.Concluzia la care am ajuns este ca legea Nu este facuta ptr. noi asa ca rămânem stiti vorba si cu banii luati …

  14. #74

    Are facultatea de smecherie moderna omu..

  15. #75

    tu cred ca esti caschetar din cauza asta vorbesti aiurea si nu accepti realitatea ,gandestete ca putea sa fie oricare dintre noi in situatia asta ,daca cunosti putin legea sa stii ca acesti politisti nu au voie sa de-a in tine indiferent de situatie ,daca esti violent trebuie sa te imobilizeze si sa i-ti dea amenda ,nu mai comenta aiurea …

  16. #76

    Steliane , te-ai dus tată

  17. #77
    Maniac
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    3524
    Citat Mesaj initiat de Udovita
    Gabori jegosi bat boschetari si se transforma in ghiocei in fata interlopilor.

    ))

  18. #78

    Prietene daca si tu sau oricare dintre noi s-ar fi luat de cineva pe strada acelasi tratamebt ar merita!!ce dracu de amenda sa ii dea aluia??crezi ca ar platii vreodata?!stai tu linistit ca in partea aia politistii daca indraznesti sa faci rasuri cu ei te rup in bataie oricine ai fi!!de asta nici nu au incidente de genu! De vorba buna 100% nu intelegea sa nu se mai ia de femei pe strada..daca il doare ochiu vreo saptamana poate are frica si n-o mai face!!

  19. #79
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     craiova brazda
    Mesaje
    3044

    Prosti

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  20. #80

    Poate sa te „imobilizeze”, ca esti perfect mobil cand faci ca trenul in gara. Nu mai exista pic de respect fata de nimic. Dar cand din cauza unui boschetar, iti ia foc vreo 3 masini, ca trage el din punga de prenandez, si legea nu ii face fix nimic, ca el nu reprezinta nimic, cine greseste? Iti spun eu: unul ca mine sau ca tine, sau ca oricine, care pune stampila unde nu trebuie si se lasa calcat in picioare pe zicala : LASA CA MERGE, O SA FIE MAI BINE.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.